0724 00 77 99 office@novomed.ro

Dieta și hidratarea pentru rinichi sănătoși

Medic responsabil de conținut: Dr. Ilie Remus, medic specialist urologie, ecografie generală, NOVOMED CLINIC ConstanțaActualizat: 27 octombrie 2026 · 5 min de citit

Recomandări medicale pentru protejarea funcției renale

Rinichii sunt organe esențiale pentru menținerea echilibrului intern al organismului. Ei filtrează toxinele, reglează tensiunea arterială, produc hormoni importanți și mențin echilibrul hidric și electrolitic. Cu toate acestea, modul nostru de viață – alimentația bogată în sare, lipsa hidratării corespunzătoare sau consumul excesiv de proteine – poate afecta sănătatea rinichilor pe termen lung.

Cuprins (6 secțiuni)
  1. Recomandări medicale pentru protejarea funcției renale
  2. 1. Rinichi sănătoși - importanța hidratării corecte
  3. 2. Rinichi sănătoși - rolul alimentației în menținerea funcției renale
  4. 3. Rinichi sănătoși - alimente benefice
  5. 4. Prevenirea calculilor renali prin dietă și hidratare
  6. 5. Când este momentul să consulți medicul urolog?

În calitate de specialiști în urologie, considerăm că prevenția este cel mai eficient tratament. O alimentație echilibrată și o hidratare corectă pot ajuta la reducerea riscului de boală cronică de rinichi și pot susține buna funcționare a rinichilor.

1. Rinichi sănătoși - importanța hidratării corecte

Apa reprezintă un element fundamental pentru buna funcționare a organismului. Rinichii au nevoie de o cantitate adecvată de lichide pentru a filtra eficient sângele și a elimina produșii de metabolism prin urină.

Câtă apă este suficientă?
Recomandarea generală este de aproximativ 30–35 ml de apă/kg corp/zi, adică între 1,5 și 2,5 litri pentru un adult. Totuși, necesarul variază în funcție de greutate, nivelul de activitate fizică, temperatura ambientală și starea de sănătate.

Semne că nu te hidratezi suficient:

  • urina închisă la culoare sau cu miros puternic;
  • senzație de oboseală și dureri de cap;
  • sete, gură uscată sau amețeală;
  • scăderea cantității de urină.

Este important de subliniat că nu toate lichidele sunt benefice. Băuturile răcoritoare și sucurile îndulcite cu zahăr au fost asociate cu un risc mai mare de calculi renali. Cea mai sigură alegere rămâne apa plată.

Pentru persoanele care au deja afecțiuni renale diagnosticate, cum ar fi insuficiența renală sau sindromul nefrotic, aportul de lichide trebuie stabilit individual, sub îndrumarea medicului urolog sau a nefrologului.

2. Rinichi sănătoși - rolul alimentației în menținerea funcției renale

O dietă sănătoasă pentru rinichi presupune echilibru, moderație și evitarea alimentelor care pot suprasolicita funcția renală.

A. Reduce consumul de sare (sodiu)

Sarea în exces favorizează retenția de lichide și creșterea tensiunii arteriale – unul dintre principalii factori de risc pentru boala renală cronică.

  • Evită mezelurile, alimentele procesate, conservele și sosurile din comerț.
  • Gătește acasă, folosind condimente naturale: usturoi, busuioc, cimbru, pătrunjel. Idei de mese cu puțină sare găsești în rețetele pentru rinichi.

B. Moderează consumul de proteine animale

Deși proteinele sunt esențiale, un aport exagerat (în special din carne roșie) poate duce la supraîncărcarea rinichilor.

  • Alege proteine de calitate: pește, carne de pasăre, ouă, lactate degresate.
  • Include surse vegetale: linte, năut, soia, quinoa.

C. Evită zahărul și grăsimile saturate

Diabetul este una dintre cauzele principale ale insuficienței renale, iar obezitatea crește riscul. O dietă echilibrată, săracă în zaharuri simple și grăsimi trans, ajută la menținerea greutății în limite normale.

D. Consuma fructe și legume bogate în antioxidanți

Fructele precum murele, afinele, rodiile și merele sunt bogate în vitamina C, betacaroten și compuși fenolici și își au locul într-o alimentație variată și sănătoasă.

3. Rinichi sănătoși - alimente benefice

Unele alimente se potrivesc foarte bine într-o alimentație bună pentru rinichi:

  • Merișoarele: produsele din merișoare pot reduce riscul de infecții urinare repetate la unele persoane.
  • Usturoiul: dă gust mâncării, așa că ai nevoie de mai puțină sare.
  • Uleiul de măsline extravirgin: face parte din dieta mediteraneeană, asociată cu o sănătate mai bună a inimii și a vaselor de sânge.
  • Legumele verzi (varză kale, broccoli): bogate în magneziu și potasiu (N.B.: pentru persoanele cu rinichi sănătoși)
  • Pepenele roșu și castraveții: contribuie la o hidratare naturală.

Ce legume și fructe sunt bune pentru rinichi

Pentru rinichi sănătoși nu există fructe sau legume „interzise”. Organizația Mondială a Sănătății recomandă cel puțin 400 g de fructe și legume pe zi (circa 5 porții) și mai puțin de 5 g de sare pe zi. Contează varietatea: legume verzi, broccoli, varză, conopidă, ardei, castraveți, morcovi, fructe de pădure, mere, pere, citrice, pepene.

Situația se schimbă când funcția rinichilor este scăzută și potasiul din sânge este crescut. Atunci medicul poate recomanda limitarea fructelor și legumelor bogate în potasiu. După lista National Kidney Foundation, sunt mai bogate în potasiu (peste 200 mg pe porție) banana, portocala, kiwi, mango, caisele, fructele uscate, cartofii, roșiile, spanacul gătit, fasolea și lintea; sunt mai sărace în potasiu (sub 200 mg pe porție) merele, perele, strugurii, afinele, căpșunile, ananasul, varza, conopida, castraveții, ardeii, dovleceii și ceapa.

Porția contează: o cantitate mare dintr-un aliment sărac în potasiu poate aduce mult potasiu. Restricția se stabilește de medic după analize, nu preventiv.

Pentru persoanele cu afecțiuni renale preexistente, este esențială monitorizarea aportului de potasiu și fosfor. Unele fructe și legume (banane, cartofi, avocado) pot fi restricționate în aceste cazuri, în funcție de rezultatele analizelor de sânge. Ce se schimbă concret, pe stadii, este explicat în articolul despre dieta în boala cronică de rinichi.

4. Prevenirea calculilor renali prin dietă și hidratare

Formarea pietrelor la rinichi (litiaza renală) este una dintre cele mai frecvente probleme urologice. În majoritatea cazurilor, aceasta este legată de consumul insuficient de apă și excesul anumitor alimente.

Recomandări pentru prevenirea calculilor renali:

  • Bea apă constant, nu doar când apare senzația de sete.
  • Limitează consumul de sare și proteine animale.
  • Redu aportul de alimente bogate în oxalați (spanac, ciocolată, ceai negru).
  • Include citrice (lămâi, portocale), care ajută la menținerea unui pH urinar optim.

În cazul pacienților care au deja antecedente de litiază renală, analiza compoziției pietrei și evaluarea metabolică sunt esențiale pentru recomandări dietetice personalizate.

5. Când este momentul să consulți medicul urolog?

Chiar și în absența simptomelor evidente, este recomandată verificarea periodică a rinichilor (analize de sânge pentru creatinină și eGFR și analiza de urină pentru albumină), mai ales pentru persoanele cu factori de risc: hipertensiune, diabet, obezitate sau istoric familial de boală renală.

Semne care pot indica o problemă renală:

  • modificări ale culorii sau cantității urinei;

  • dureri lombare persistente;

  • umflarea picioarelor sau a feței;

  • creșteri neexplicate ale tensiunii arteriale.

Diagnosticul precoce și intervenția timpurie pot preveni complicațiile și pot menține funcția renală pentru o perioadă îndelungată.

Sănătatea rinichilor depinde în mare măsură de alegerile zilnice. O dietă echilibrată, săracă în sare și grăsimi, combinată cu o hidratare corectă și constantă, reprezintă cea mai simplă și eficientă metodă de prevenție.

La NOVOMED CLINIC, încurajăm pacienții să acorde atenție acestor obiceiuri și să-și facă periodic controale (analize de sânge și urină și, când e nevoie, un consult urologic), pentru depistarea timpurie a eventualelor probleme ale rinichilor. Prevenția, monitorizarea și educația medicală sunt pilonii esențiali ai unei vieți sănătoase.

Referințe

„Healthy Hydration and Your Kidneys” – National Kidney Foundation (NKF)
https://www.kidney.org/kidney-topics/healthy-hydration-and-your-kidneys

„Hydration for kidney health”  – https://www.kidneyresearchuk.org/kidney-health-information/living-with-kidney-disease/how-can-i-help-myself/hydration-for-kidney-health/

„Phosphorus and Your Diet” –https://www.kidney.org/kidney-topics/phosphorus-and-your-ckd-diet

„KDOQI Clinical Practice Guideline for Nutrition in Chronic Kidney Disease: 2020 Update” – https://www.ajkd.org/article/S0272-6386%2820%2930726-5/fulltext 

Williams G et al. Cranberries for preventing urinary tract infections. Cochrane, 2023

Ferraro PM et al. Soda and other beverages and the risk of kidney stones. CJASN, 2013

 

Despre autorDr. Ilie Remus, medic specialist urologie, ecografie generală, consultă la NOVOMED CLINIC Constanța (cu programare). Vezi profilul medicului.

Avatar autor
NOVOMED CLINIC

Sună acum
0724 00 77 99
Programare
WhatsApp